Facilitarea accesului la piață pentru înterprinderile mici și mijlocii din Regiunea de Nord

Azi, 5 iunie, filiala Bălţi, Camera de Comerț și Industrie a RM în parteneriat cu A.O. „Pro Cooperare Regională”, în scopul susținerii, promovării și dezvoltării businessului mic și mijlociu din regiune, a dat start sesiunii de instruire, care va dura 3 zile, de pe 5 pînă pe 7 iunie curent. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică şi socială a ţării”, cu susţinerea financiară a Uniunii Europene şi cofinanţat de Suedia, prin intermediul Fundaţiei Est-Europene.

În discursul de deschidere a evenimentului, Galina Codița, directorul filialei Bălți, CCI a RM, mulțumind participanților  pentru prezență, a menționat utilitatea acestor întruniri pentru  întreprinderile mici și mijlocii, accentuind importanța familiarizării lor cu posibilitățile de dezvoltare a afacerii și de facilitare a accesului pe piață. Totodată, Galina Codița a specificat, că sesiunea de instruire este o oportunitate unică de a învăța, cum să  dezvolți modele de afaceri durabile.

Vitalie Rusu, manager de proiect, Centrul de suport în afaceri SMART HUB a salutat reprezentanții întreprinderilor autohtone, specificand  că, participanţii la activităţile de instruire, în procesul de elaborare sau revizuire a planurilor de afaceri, pe tot parcursul sesiunii vor fi asistaţi de către formatorii companiei de consultanță CIVITTA Moldova.

La sesiunea de instruire participă 22 de agenți economici din municipiul Bălți, raioanele Sîngerei, Glodeni, Rîșcani și Fălești.

Distribuie acest articol: