Oportunități de finanțare a IMM din regiunea de Nord

Filiala Bălţi, Camera de Comerț și Industrie a RM în parteneriat cu A.O. ”Pro Cooperare Regională”, în scopul promovării  businessului mic și mijlociu, a organizat  la 27, 29 noiembrie și 11, 12 decembrie curent patru seminare  de informare pentru antreprenorii din raioanele Glodeni, Fălești, Rîșcani și Sîngerei cu privire la „Oportunităţile de finanţare a IMM-urilor”. Evenimentele au fost organizate în cadrul proiectului „Facilitarea accesului la piaţă pentru fermierii mici şi mijlocii din Regiunea de Nord”, implementat de A.O. ”Pro Cooperare Regională”, cu susţinerea financiară a Uniunii Europene şi cofinanţat de Guvernul Suediei, prin intermediul Fundaţiei Est-Europene, în cadrul Proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică şi socială a ţării”.

În discursul de deschidere a evenimentelor, Galina Codița, directorul filialei Bălți, CCI a RM mulțumind participanților  pentru prezență, a menționat utilitatea acestor întruniri pentru  întreprinderile mici și mijlocii, totodată, accentuind importanța familiarizării cu oportunităţile de accesare a finanţărilor în dezvoltarea și promovarea afacerilor,  creării, în acest sens, a formelor asociative de antreprenori. La respectivele seminare au fost prezenți cu mesaje de salut președinții raioanelor Fălești Iraida Bînzari, Glodeni – Ion Leucă și vice-președinții raioanelor Rîșcani Vasile Guțu și Sîngerei – Ivan Cebotari, care au apreciat realizarea acestor activităţi, menite să îmbunătățească accesul la informații și servicii de  calitate pentru producători autohtoni, să contribuie la stabilirea legăturilor dintre  antreprenori și furnizori de produse și servicii.

Vitalie Rusu, director de proiect, Centrul de suport în afaceri SMART HUB a prezentat „Facilitarea accesului la piață pentru fermierii mici și mijlocii din Regiunea de Nord”, specificand  că, acest proiect va încuraja antreprenorii mici și mijlocii din zonele rurale a Regiunii de Nord să dezvolte afacerile agricole și non agricole,  prin facilitarea accesului la surse de finanțare și prin dezvoltarea capacităților actorilor din sector.  Despre „Oportunitățile de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM)” a vorbit Lilia Banuh, consultant, A.O. „Centrul Inițiativelor Private”.

Evenimentele, la care au participat 118 agenți economici, s-au încheiat cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, discuții interactive.

Distribuie acest articol: