RU: Miercuri, 7 iunie 2017, la Bălți s-a desfășurat în premieră cel mai mare eveniment din regiunea de nord a țării – Forumul Internațional de Afaceri „Investiții și oportunități de colaborare”. Evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova cu suportul Rețelei Europene a Întreprinderilor (Enterprise Europe Network), autorităților publice centrale și locale și a actorilor internaționali, inclusiv instituții publice și organizații de susținere a business-ului, are drept scop promovarea imaginii ţării pe arena internaţională, precum şi a economiei autohtone drept o locaţie atractivă pentru dezvoltarea afacerilor şi investiţiilor.
Prezent la deschiderea evenimentului, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a menționat că evoluţia economică a oricărui stat depinde în mare măsură de dezvoltarea regională, care urmăreşte intensificarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuie la reducerea şomajului şi creşterea nivelului de trai.
“Evenimentul de astăzi îşi propune să susţină consolidarea şi îmbunătăţirea relaţiilor economice între companiile din Republica Moldova şi potenţiali parteneri din România, Ucraina, Federaţia Rusă, Letonia, Italia, Turcia, statele CEFTA, China, etc., ca rezultat al creşterii competitivităţii acestora, prin crearea unei platforme de discuţii şi prezentare a oportunităţilor investiţionale din regiunea de nord a Republicii Moldova„, a mai specificat președintele CCI a RM.
În acest context, Sergiu Harea a spus că Forumul de afaceri este destinat atât antreprenorilor cu experienţă, cât şi celor aflaţi la început de drum, în căutarea de noi tendinţe sau strategii eficiente de business pentru atragerea investiţiilor şi crearea parteneriatelor de afaceri.
Consilierul pentru comerț din cadrul delegației UE în R. Moldova Vasile Plămădeală a declarat că în contextul relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, și în special a celor comerciale, a existat și există o evoluție pozitivă. Unul dintre factorii care contribuie la creșterea bilanțului comercial este Acordului de Liber Schimb semnat între RM și UE. Astfel, 65% din totalul exporturilor țării noastre merg spre statele din Uniunea Europeană. În această ordine de idei, Vasile Plămădeală a specificat că 15% din totalul produselor destinate exportului, aparțin industriei producătoare de mașini, cablajelor etc, adică produselor care relativ sunt noi pe piața din Republica Moldova.
Consilierul pentru comerț din cadrul delegației UE în R. Moldova susține și încurajează investițiile în țara noastră și în deosebi în regiunea de nord a RM.
Aurelian Gogulescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, România a apreciat organizarea unui forum menit să contribuie la dezvoltarea investițiilor, menționând că între țările noastre există o bună colaborare.
Prezent la forum, preşedintele Consiliului de Afaceri Ruso – Moldav, Anatolie Coica a accentuat necesitatea investițiilor în mun. Bălți, datorită perspectivelor oferite de această regiune.
La eveniment au participat și reprezentanții Ministerului Economiei al RM, reprezentanții Proiectului East Invest, Eurochambres, Ambasadelor acreditate în RM dar și peste 75 de întreprinderi din Italia, România, Turcia, Rusia, Ucraina etc. și cca 220 din Republica Moldova, reprezentând diverse sectoare precum: agricultura, industria agro-alimentară, tehnologii informaționale și comunicații, textile, sectorul construcțiilor, energie regenerabilă, automotive, industriile creative, etc.
Ediţia curentă a găzdui un amplu program de afaceri, în cadrul căruia au fost discutate subiecte de actualitate pentru investitori. Au fost prezentate posibilitățile investiționale în regiunea de nord a RM, oportunitățile sectoriale etc.
Forumul se va încheia cu întrevederi B2B dintre reprezentanţii mediului de afaceri autohton şi străin. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizată masa rotundă „Sistemul dual: experienţe, oportunităţi, beneficii”.