Expo-târg universal de toamnă, ediţia a IV-a

Astăzi, 8 noiembrie,  pe piaţa centală Vasile Alecsandri, a fost dat startul  expo-târgului  universal de toamnă,  ediţia a IV-a,  organizat de  filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM(CCI a RM) în parteneriat cu primăria municipiului Bălţi.

Organizatorii evenimentului expozițional și-au propus  drept obiectiv:

  • promovarea și susținerea producătorilor autohtoni;
  • extinderea pieţei de desfacere;
  • stabilirea noilor contacte de afaceri;
  • consolidarea dialogului  public – privat.

Ediţia din acest an a expo-târgului universal de toamnă oferă agenţilor economici posibilitatea de a găsi noi parteneri şi de a se familiariza cu cele mai bune practici în dezvoltarea unui business de succes.

Participanţii la expo-târg, veniți din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Drochia, Rîşcani, Ceadîr-Lunga, raioanele Rîşcani, Drochia, Făleşti, Glodeni, Briceni, Edineț, Dondușeni, Soroca, Basarabeasca, Nisporeni, Ialoveni, Călăraşi, Căușeni și Dubăsari vor prezenta pe parcursul a 3 zile –  8, 9 și 10 noiembrie, o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naționale,  contribuind, astfel,  la promovarea produselor și mărfurilor autohtone,  calitative și competitive pe piaţă.

Anual, filiala Bălți a CCI a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, APL de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 20 expo-târguri specializate și universale.

Distribuie acest articol: