Recent, în zilele de 6 – 8 octombrie, în incinta şi exteriorul Palatului municipal de cultură s–a desășurat expo-tîrgul universal tradițional de toamnă Consum Expo, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălţi. Obiectivul propus de organizatori – de a susţine producătorii autohtoni şi de a consolida şi menţine dialogul public-privat.
La inaugurarea oficială a evenimentului au participat reprezentanţii autorităților publice locale, mediului de afaceri din regiunea Bălți, membrii Consiliului CCI a RM. Cu mesaje de salut către participanţii expo-tîrgului şi vizitatori s-au adresat adresat Leonid Babii, viceprimar al municipiului Bălţi, Elena Rîmiş, membrul Comisiei de Cenzori CCI a RM, director SRL Carnex.
Galina Codiţa, directorul filialei Bălţi a CCI a RM a menţionat, că ediţia curentă a expo-tîrgului Consum Expo va asigura accesul la diverse resurse pentru creşterea calităţii şi competetivităţii produselor autohtone, va oferi agenţilor economici posibilitatea de a găsi noi parteneri şi de a se familiariza cu cele mai bune practici în dezvoltarea unui business de succes. „Ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie, expo-tîrgul universal de toamnă Consum Expo constituie o platformă eficientă pentru colaborare și comunicare a producătorilor autohtoni, prelucrătorilor, prestatorilor de servicii şi consumatori”, – a mai spus sursa citată.
Organizatorii expo-tîrgului şi cei peste 50 de participanţi vor prezenta pe parcursul a 3 zile o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naționale din ţară, contribuind la susținerea producătorului autohton, promovarea mărfurilor calitative și competitive pe piaţa internă şi externă, stabilirea noilor contacte de afaceri.
Pogramul de afaceri al ediţiei curente include prezentări de firme, ateliere de lucru, degustări de produse, dialoguri bilaterale.