Astăzi, 14 mai, la Fălești a fost inaugurat expo-târgul universal „Primăvara la Fălești”. Ajuns la ediţia a VIII-a, evenimentul expozițional se desfăşoară sub patronajul președintelui raionului şi în parteneriat cu primăria din localitate, fiind organizat în preajma Hramului oraşului de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova(CCI a RM).
În perioada 14 – 16 mai curent, pe piaţa din centrul oraşului Făleşti, este expus un asortiment bogat de mărfuri şi produse de înaltă calitate, competitive, pentru orice gust şi la preţuri accesibile.
La inaugurarea expo-târgului au participat reprezentanţii APL, mediului de afaceri şi serviciilor desconcentrate din teritoriu, membrii Consiliului CCI a RM, consilieri raionali și ai orașului. Cu mesaje de salut către participanţi şi vizitatori s-au adresat Viorel Babii, preşedintele raionului, Vladimir Rusu, primarul oraşului, Galina Codiţa, directorul filialei Bălţi, CCI a RM, care au menționat, că expo-târgul universal „Primăvara la Fălești” demonstrează realizările întreprinderilor autohtone – participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, asimilarea tehnologiilor moderne, căutarea noilor parteneri, consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.
Expo-târgul universal „Primăvara la Fălești” are drept obiectiv susţinerea producătorilor autohtoni, promovarea mărfurilor calitative şi competitive pe piaţa internă , stabilirea noilor contacte de afaceri.
Ediţia curentă este completată cu un program de afaceri, care include prezentări de firme, degustări de produse, promoții, dialoguri bilaterale.
La expo-târgul universal „Primăvara la Fălești” participă peste 30 de agenţi economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Fălești, Ungheni, Rîbniţa, Călăraşi, raioanele Rîşcani, Făleşti, Drochia, Glodeni, Nisporeni, Ceadîr-Lunga.
Anual, filiala Bălți a CCI a RM organizează și desfășoară în regiune 17 expo-târguri specializate și universale.