Recent, la 23 decembrie curent, peste70 de membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a RM (CCI a RM), ce activează în regiunea Bălţi, reprezentanți ai APL, parteneri ai filialei s-au întrunit la tradiționala adunare anuală, unde a fost prezentată o sinteză a realizărilor comune din acest an. Într-o atmosferă de sărbătoare evenimentul s-a desfăşurat în incinta restaurantului „Imperial”.
În cadrul manifestării, Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a trecut în revistă cele mai importante activități întreprinse de sistemul cameral, inclusiv și de filiala Bălți în anul 2022. Reuşite s-au dovedit a fi şi proiectele noi derulate, expo-tîrgurile regionale și internaționale organizate,implementarea Agendei Locale de Business, activitățile Comitetelor Sectoriale.În alocațiunea sa, Sergiu Harea a mulțumit mediului de afaceri din regiune pentru încrederea și sprijinul acordat instituției camerale.
Galina Codița, directorul filialei Bălți a CCI a RM, la rîndul său, a menționat că, activitatea filialei în perioada de referință a fost una constantă, având ca bază experienţa acumulată, relaţiile de colaborare cu mediul de afaceri, APL și societatea civilă, profesionalismul, spiritul creativ şi de iniţiativă al membrilor CCI şi colaboratorilor.
Cu mesaje de salut participanților s-au adresat Tatiana Dubițcaia, viceprimarul municipiului Bălţi, Boris Boincean, directorul IP ICCC Selecția, Vasile Secrieru, președintele raionului Rîșcani, Stela Onuțu, primarul orașului Glodeni.
Sergiu Harea, președintele CCI a RM a înmînat certificate și carnete de membru al CCI a RM la 2, din cei 5, agenți economici – SRL Stahlbau și SRL Turețchi Family, care în anul curent au obținut calitatea de membru.
Participanţii adunării anuale a membrilor CCI a RM au avut parte de colinde inedite şi urături frumoase, dar și de multe surprize în cadrul programului cultural, prezentate de ansamblul folcloric „Doinița” de la Palatul Municipal de Cultură Bălți.