Expo-târgul universal „Târg de iarnă”, ediţia a III-a, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM(CCI a RM) în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, se va desfăşura în perioada 25 – 27 ianuarie 2023, pe piaţa centrală Vasile Alecsandri din orașul Bălți.
Scopul expo-târgului este de a promova producătorii autohtoni, precum și de a contribui, în această perioadă de loc ușoară pentru businessul mic și mijlociu, la sporirea calității și competitivităţii produselor, mărfurilor, la stabilirea noilor contacte de afaceri.
La ediţia din anul curent participă circa 30 agenţi economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, Drochia, Căușeni, Comrat și raioanele Rîșcani, Fălești, Glodeni, Florești, Drochia, Srășeni și Basarabeasca, dar şi Centrul de Creaţie al Copiilor Mihail Blanc din Bălți, Studioul „Tezaur” al Centrului de Cultură şi Tineret din Bălţi și meșteri populari din regiune.
Filiala Bălţi a CCI a RM în parteneriat cu APL din regiune preconizeză pentru anul 2023 să organizeze şi să desfăşoare în orașele Bălți, Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni 22 de expo-târguri.