Recent, la 19 aprilie curent, a fost dat startul expo-târgului specializat „Procasa”, ediţia a XXVIII-a şi salonului alimentar „Gurman”, ediţia a XIX-a, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM (CCI a RM) şi primăria municipiului Bălţi.
Expo-târgul specializat cu genericul „Totul pentru casă” și salonul alimentar „Gurman” propun consumatorilor produse autohtone şi servicii de înaltă calitate, competitive pe piață, la cele mai avantajoase preţuri şi au drept obiectiv:
- promovarea producătorului autohton;
- extinderea pieţelor interne şi externe;
- stabilirea noilor contacte de afaceri;
- consolidarea dialogului public – privat.
La evenimentul expozițional participă circa 40 de agenți economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Rîşcani, Glodeni Drochia, Ceadîr-Lunga, Călăraşi, Căușeni și raioanele Sîngerei, Făleşti, Florești, Basarabeasca, Strășeni, Briceni, Donduşeni, Edineț, Ialoveni, Nisporeni, Ungheni.
În perioada sărbătorilor pascale meșteri populari din regiune, dar şi Centrul de Creaţie al Copiilor Miron Blanc și Studioul „Tezaur” al Centrului de Cultură şi Tineret din Bălţi petrec ateliere de lucru pentru doritori și propun vizitatorilor articole confecţionate cu căldură sufletească, multă dibăcie şi măiestrie.