Astăzi, 16 mai, în ajunul Hramului oraşului Bălţi, a fost dat startul expo-târgului universal „Primăvara la Bălţi”. Ajuns la ediţia a XV-a şi desfăşurat sub patronajul primăriei municipiului, evenimentul este organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.
Ediția curentă, ce se desfăşoară în perioada 16 – 18 mai în piața centrală Vasile Alecsandri din Bălţi, este susţinută de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova” , realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation.
Expo-târgul universal „Primăvara la Bălţi” propune consumatorilor – locuitorilor şi oaspeţilor orașului, produse şi servicii de înaltă calitate, competitive pe piață, la cele mai avantajoase preţuri şi are drept obiectiv:
- promovarea producătorului autohton;
- extinderea pieţelor interne şi externe;
- stabilirea noilor contacte de afaceri;
- consolidarea dialogului public – privat.
La evenimentul expozițional participă agenți economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Drochia, Rîşcani, Căușeni, Ceadîr-Lunga, Călăraşi și raioanele Făleşti, Briceni, Donduşeni, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, meșteri populari din regiune, dar şi Centrul de Creaţie al Copiilor Miron Blanc și Studioul „Tezaur” al Centrului de Cultură şi Tineret din Bălţi.