Azi, 23 februarie, la Bălți a fost dat startul expo -târgului specializat „ALIMENTAR EXPO”, ediţia a XXVI-a și salonului „Mărţişor”, ediţia a XVII-a – evenimente, organizate de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu primăria municipiului Bălți și MAIB, care are calitatea de coorganizator.
Expo-târgul specializat „ALIMENTAR EXPO” și salonul „Mărţişor”, care se desfășoară în perioada 23 – 25 februarie curent, pe piața centrală Vasile Alecsandri, au drept obiectiv:
- susţinerea producătorilor autohtoni;
- promovarea mărfurilor şi produselor moldovenești calitative şi competitive pe piaţa internă;
- stabilirea noilor contacte de afaceri;
- dezvoltarea parteneriatului public – privat.
La evenimentul expozițional participă peste 40 de agenți economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Comrat, Drochia, Ceadîr-Lunga, Călăraşi, Rîşcani, Glodeni și raioanele Făleşti, Basarabeasca, Strășeni, Briceni, Donduşeni, Ialoveni, Florești, Rezina, Sîngerei, meșteri populari din regiune, dar şi Centrul de Creaţie al Copiilor Miron Blanc și Studioul „Tezaur” al Centrului de Cultură şi Tineret din Bălţi.