Expo-târgul „Toamna la Glodeni” prilejuit de Hramul oraşului

Azi, 15 noiembrie 2023, în oraşul Glodeni, a fost dat startul  expo-tîrgului universal  „Toamna  la Glodeni”. Ajuns la ediţia a XII-a, evenimentul expoziţional, prilejuit de Hramul oraşului Glodeni, este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a RM, filiala Bălţi în parteneriat cu primăria oraşului Glodeni şi secţia economie a Consiliului raional.

Organizatorii evenimentului și-au propus drept obiectiv:

  • promovarea și susținerea producătorilor autohtoni;
  • extinderea pieţei de desfacere;
  • stabilirea noilor contacte de afaceri;
  • consolidarea dialogului  public – privat.

La expo – târg participă circa 30 de agenţi economici din municipiile Bălţi şi Chişinău, din oraşul şi raionul Glodeni, dar şi din alte raioane: Rîşcani, Făleşti, Briceni, Edineț și Dubăsari, care vor propune vizitatorilor  pe parcursul acestor trei zile – 15, 16 şi 17 noiembrie, mărfuri şi servicii calitative și competitive, la cele mai avantajoase și atractive preţuri, preponderent, de la producătorii autohtoni.

Distribuie acest articol: