Expo-târgul universal „Primăvara la Bălţi” prilejuit de Hramul oraşului

Astăzi, 19 mai, la Bălţi a fost inaugurat  expo-târgul  universal „Primăvara la Bălţi”, prilejuit de Hramul oraşului și aniversarea a 600 de ani de la fondare.  Ajuns la ediţia a XIII-a şi desfăşurat sub patronajul primăriei municipiului,  evenimentul este organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Tradiţional, şi în acest an, calitatea de coorganizator  o deţine fabrica de mobilă Polimobil SRL.

Expo-târgul universal „Primăvara la Bălţi”, care se desfășoară în perioada 19 – 21 mai curent, pe piața centrală Vasile Alecsandri,  are  drept obiectiv:

  • promovarea producătorului autohton;
  • extinderea pieţelor interne şi externe;
  • stabilirea noilor contacte de afaceri;
  • consolidarea dialogului  public – privat.

Participanții la  inaugurarea expo-târgului  au menționat, că expo-târgul universal  „Primăvara la Bălți” a dat start activităților către Hramul orașului, de care vor avea parte bălțenii și este  o oportunitate   pentru întreprinderile – participante de ași demonstra realizările, precum şi o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, asimilarea tehnologiilor  inovative, căutarea  noilor parteneri.

La expo-târgul universal „Primăvara la Bălţi”  participă companii din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Soroca, Comrat, Drochia, Călăraşi, raioanele Făleşti, Rîşcani, Briceni, Sîngerei, Nisporeni,  Ialoveni, dar şi Centrul de Creaţie al Copiilor Mihail Blanc și meșteri populari din regiune.

 

Informaţii suplimentare:
Serviciul de presă al filialei Bălţi, CCI a RM,
e-mail: [email protected],
tel.023130024

Distribuie acest articol: