Expo – târgul universal „Primăvara la Fălești” – în ajunul Hramului orașului

Astăzi, 8 mai, a fost inaugurată a XI-a ediţie a expo – târgului  universal „Primăvara la Fălești”, prilejuit de Hramul orașului Fălești și organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în colaborare cu secția economie a Consiliului raional Fălești şi primăria oraşului.

În perioada 8 – 12 mai curent, pe strada pietonală Alexandru cel Bun, va fi expus un asortiment bogat şi variat de mărfuri şi produse de înaltă calitate, pentru orice gust şi la preţuri accesibile.

Expo-târgul universal demonstrează realizările întreprinderilor autohtone – participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, dar și pentru consolidarea şi menţinerea unui dialog public – privat viabil.

Evenimentul expozițional  are drept obiectiv de bază:

  • susţinerea producătorilor autohtoni;
  • promovarea mărfurilor, produselor  calitative şi competitive pe piaţa internă;
  • stabilirea noilor contacte de afaceri.

Ediţia curentă este completată cu un program de afaceri, care include degustări de produse, acţii, dialoguri bilaterale.

La expo-târgul universal participă agenţi economici din municipiile Chişinău şi Bălţi, orașele Drochia, Făleşti, raioanele Rîşcani, Nisporeni, Briceni, Edineț, care vor prezenta pe parcursul a 5 zile o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naţionale.

Meşteri populari din regiune, Casa de Creație și Agrement pentru copii și tineri „Eleonora Găină” din orașul Fălești vor propune vizitatorilor un spectru variat de obiecte de artizanat,  confecţionate cu mult talent, dibăcie şi căldură sufletească.

Anual, filiala Bălți a CCI a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, APL de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 23 expo-târguri specializate și universale.

Distribuie acest articol: