Astăzi, 2 octombrie, pe piaţa centală Vasile Alecsandri, a fost dat startul expo-târgului universal tradiţional de toamnă Consum Expo, ediţia a XXX-a, organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM(CCI a RM) în parteneriat cu primăria municipiului Bălţi.
Organizatorii și-au propus drept obiectiv:
- promovarea și susținerea producătorilor autohtoni;
- extinderea pieţei de desfacere și stabilirea noilor contacte de afaceri;
- consolidarea dialogului public – privat.
Ediţia din acest an a expo-târgului Consum Expo constituie o platformă de comunicare pentru schimbul de experienţă al producătorilor autohtoni, prelucrătorilor, prestatorilor de servicii şi consumatori, demonstrează realizările întreprinderilor mici și mijlocii – participante, oferindu-le posibilitatea de a găsi noi parteneri şi de a se familiariza cu cele mai bune practici în dezvoltarea unui business de success.
Organizatorii expo-târgului şi participanţii, veniți din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Soroca, Drochia, Ceadîr-Lunga, Căușeni, Rezina, raioanele Rîşcani, Sîngerei, Glodeni, Fălești, Basarabeasca, Briceni, Edineț, Dondușeni, Nisporeni, Ialoveni, Călăraşi, Dubăsari vor prezinta pe parcursul a 3 zile – 2, 3 și 4 octombrie, o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naționale, contribuind, astfel, la susținerea producătorului autohton, promovarea mărfurilor calitative și competitive pe piaţa internă şi externă.
Anual, filiala Bălți a CCI a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, APL de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 23 expo-târguri specializate și universale.