Recent, la 4 noiembrie curent, au fost inaugurate expo-târgurile specializate „Procasa”, „Ambient Info”, ediţia a XXV-a şi salonul alimentar „Gurman”, ediţia a XVI-a, organizate de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM în parteneriat cu primăria municipiului Bălţi. Aceste evenimente au drept obiectiv susţinerea producătorilor autohtoni, promovarea mărfurilor calitative şi competitive pe piaţa internă, stabilirea noilor contacte de afaceri, precum și consolidarea dialogului public – privat.
La ceremonia de inaugurare a expo – târgurilor au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, mediului de afaceri, serviciilor desconcentrate în teritoriu, membrii Consiliului CCI a RM. Cu mesaje de salut s-au adresat Galina Codiţa, directorul filialei Bălţi, CCI a RM, Boris Boincean, director IP ICCC Selecţia, membrul Consiliului CCI a RM, Stela Cetulean, director SRL Lefrucom, membrul Consiliului CCI a RM, Ion Bîrsanu, vicepreşedintele raionului Sîngerei, care au menționat că, ediţiile actuale demonstrează realizările întreprinderilor mici și mijlocii – participante şi constituie o platformă de comunicare pentru schimbul de experienţă al producătorilor autohtoni, prelucrătorilor, prestatorilor de servicii şi consumatori.
Pe parcursul a trei zile – 4, 5 şi 6 noiembrie, piaţa centrală Vasile Alecsandri găzduiește evenimentul expozițional, la care participă agenţi economici din diferite localităţi ale ţării: municipiile Bălţi şi Chişinău, raioanele Sîngerei, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Rezina, Ialoveni, Donduşeni, oraşele Ungheni, Drochia, Soroca, Călăraşi, Ceadîr-Lunga, Basarabeasca, Briceni.