Recent, la 24 decembrie curent, peste 60 de membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a RM (CCI a RM), ce activează în regiunea Bălţi, reprezentanții municipiului Bălți și APL din regiune – președintele raionului Glodeni, primarii orașelor Glodeni, Rîșcani, Drochia, Sîngerei, parteneri ai filialei s-au întrunit la tradiționala adunare anuală, unde a fost prezentată o sinteză a realizărilor comune din acest an. Într-o atmosferă de sărbătoare evenimentul s-a desfăşurat în incinta restaurantului Imperial.
În cadrul manifestării, Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a trecut în revistă cele mai importante activități întreprinse de sistemul cameral, inclusiv și de filiala Bălți în anul 2024. Reuşite s-au dovedit a fi şi proiectele noi derulate, expo-tîrgurile regionale și internaționale organizate, implementarea Agendei Locale de Business, activitățile Comitetelor Sectoriale. În alocațiunea sa, Sergiu Harea a mulțumit mediului de afaceri din regiune pentru încrederea și sprijinul acordat instituției camerale.
Galina Codița, directoarea filialei Bălți a CCI a RM, la rîndul său, a menționat că, activitatea filialei în perioada de referință a fost una constantă, având ca bază experienţa acumulată, relaţiile de colaborare cu mediul de afaceri, APL și societatea civilă, dar și profesionalismul, spiritul creativ şi de iniţiativă al membrilor CCI a RM şi colaboratorilor instituției.
Cu mesaje de salut participanților s-au adresat Viorel Cibota, director general SA Incomlac, Oxana Albu, președintele raionului Glodeni, Natalia Romanenco, șefa direcției comerț a primăriei municipiului Bălți, Nelli Amarfii-Răilean, conferențiar universitar, doctor habilitat în științe economice, USARB.
Participanţii adunării anuale a membrilor CCI a RM au avut parte de colinde inedite şi urături frumoase, prezentate de ansamblul folcloric Altița cu titlul model, conducător artistic Carolina Gușciuc, de la Instituția Publică Casa de Cultură Polivalentă din municipiul Bălți.