Recent, 17 mai, Camera de Comerț și Industrie a RM (CCI RM), a început instruirile în cadrul Programului de formare a maiștrilor-instructori în producție din întreprinderile din Republica Moldova. Activitatea este desfășurată cu suportul proiectului ”Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic (ÎPT) în Republica Moldova, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul cooperării germane.
Programul are ca scop pregătirea maiștrilor-instructori pentru întreprinderile din Republica Moldova, care participă sau intenţionează să iniţieze programe de formare profesională tehnică prin învățământ dual, în parteneriat cu şcolile profesionale.
Printre obiectivele de bază ale instruirii se regăsește formarea capacităţii profesionale de exerciţiu a reprezentanților întreprinderilor și ale maiștrilor, cadrelor didactice în corespundere cu necesităţile economiei naționale, ale pieței forţei de muncă, prin adoptarea elementelor duale și identificarea exemplelor de bune practici pentru ambele părți. La fel, se va pune accent pe îmbunătățirea politicilor educaționale și a cadrului instituțional pentru sprijinirea implementării ÎPT orientat spre cerere.
Beneficiarii instruirii sînt reprezentanți ai agenților economici și maiștri de la Școlile Profesionale din RM, care desfășoară și/sau intenționează să desfășoare programe de formare profesională tehnică prin învățământ dual.
Instruirea se desfăşoară în cadrul a 6 module, cu finalitate de susținere a examenului de calificare.
Pe parcursul întregului Program, vor fi abordate activități interactive, studii de caz, și, nu în ultim rînd, analize pe domeniu concret cu implicarea participanților instruirii, care vor combina elementele teoretice cu ocupații practice.
Organizatorii, cadrele didactice și participanții programului dat și-au propus ca rezultate scontate: orientarea profesională a tinerilor în conformitate cu capacităţile şi interesele lor individuale, precum şi conform perspectivelor de dezvoltare a pieței forţei de muncă; pregătirea tinerilor pentru viaţa de muncă şi dezvoltarea competitivităţii personale; instruirea formatorilor din cadrul companiilor interesate în metode de educare, proceduri de evaluare a competențelor profesionale; obținerea unor specialiști formați în conformitate cu cerințele specifice ale întreprinderii.
Instruirile în cadrul Programului de formare a maiștrilor-instructori în producție din întreprinderile din Republica Moldova au loc în perioada 17 mai – 29 iunie 2018 în incinta filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a RM.