La Bălți a fost dat startul târgului de toamnă 2021

24Astăzi, 10 noiembrie 2021,  în Piaţa Centală Municipală „Vasile Alecsandri”, a fost dat startul ediţiei a II-a  a „Târgului de Toamnă la Bălţi”,  organizat de Filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM, în parteneriat cu primăria municipiului Bălţi.

Obiectivul ediției curente – de a susţine producătorii autohtoni, de a promova produsele moldoveneşti, de a  consolida şi menţine dialogul public-privat.

Ediţia din acest an a expo-târgului universal este susţinută de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim – Oportunităţi prin Tehnologii şi Inovaţie în Moldova” realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation.

La inaugurarea evenimentului au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, mediului de afaceri din regiune, serviciilor desconcentrate din teritoriu,  membrii Consiliului CCI a RM, mass-media, etc.

Cei peste 30 de participanţi la expo-târg, veniţi din municipiile Bălţi, Chişinău,Soroca şi oraşele Drochia, Ceadîr-Lunga, Comrat, Rîşcani, Făleşti, Glodeni,  Briceni,  Călăraşi, Nisporeni, Floreşti şi Rezina, vor prezenta pe parcursul a 3 zile o imagine desfăşurată a mai multor domenii ale economiei naţionale din ţară,  contribuind la susţinerea producătorului autohton, promovarea mărfurilor calitative şi competitive pe piaţa internă şi externă, stabilirea noilor contacte de afaceri. Meşteri populari din regiune, Centrul de Creaţie al Copiilor  Miron Blanc din Bălţi şi Studioul „Tezaur” al Centrului de Cultură şi Tineret al municipiului Bălţi vor prezenta  lucrări cu scopul de a promova şi dezvolta meşteşugăritul şi aptitudini antreprenoriale ale discipolilor

Organizatorii expo-târgului de toamnă – Filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM, şi primăria municipiului Bălţi în parteneriat cu Centrul Medicilor de Familie Bălţi și SRL Gelibert, au lansat azi  punctul de vaccinare, care va activa pe parcursul a trei zile – 10, 11 şi 12 noiembrie 2021, în incinta Teatrului Naţional Vasile Alecsandri.

Sînt aşteptaţi toţi doritorii de a se vaccina împotriva COVID-19 fără programare, doar cu buletinul de identitate, unde veţi fi, inițial, consultaţi de un medic specialist.

Anual, filiala Bălți a CCI a RM, în parteneriat cu primăria municipiului Bălți, Autoritățile Publice Locale de nivelul I și II din raioanele Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni organizează și desfășoară în regiune 16 expo-târguri specializate și universale.

Distribuie acest articol: